Start la vaccinarea gratuită; la cea din farmacii, cu „bani” – lipsă de doritori
24.100 de doze de vaccin antigripal sezonier au ajuns la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi de la Ministerul Sănătăţii, aceasta fiind prima tranşă de vaccin antigripal gratuit a acestui sezon. Rămâne ca până la sfârşitul sezonului de vaccinare, la Galaţi să ajungă şi alte tranşe, dacă va mai fi cazul. „S-a început efectiv imunizarea antigripală la nivelul judeţului Galaţi. Majoritatea dozelor de vaccin antigripal au fost împărţite medicilor de familie şi nu numai, dar nu s-a finalizat această distribuţie de vaccin deocamdată”, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Liliana Moise. Cei care nu intră în categoriile de risc pentru care imunizarea e gratuită (bolnavii cronic, copii, bătrâni peste 65 de ani, cadre medicale, asistenţi sociali, asistaţi etc), îşi pot cumpăra vaccinul din farmacii. „Preţurile acestor produse variază între 27 şi 34 de lei, toate produse în afara ţării. Deocamdată însă nu pot spune că se cere foarte mult vaccinul antigripal. Cumpărătorii sunt încă rari şi în majoritatea cazurilor este vorba de persoane în vârstă”, a precizat Nela Mardare, farmacist. La nivelul judeţului Galaţi, circa 68.000 de persoane ar trebui vaccinate gratuit. Cum acest vaccin conţine şi o tulpină de virus gripal „porcin”, e posibil ca unii să nu dorească imunizarea tocmai din acest motiv.




