
IMM-urile din categoria microîntreprinderilor din judeţul Galaţi au depus 166 de proiecte, în valoare totală de peste 208 milioane de lei (aproximativ 41 de milioane de euro), pentru a obţine finanţări europene între 50.000 şi 300.000 de euro, destinate dezvoltării afacerilor.
„Prin Programul Tranziţie Justă 2021–2027 au fost puse la dispoziţia microîntreprinderilor peste 22,57 milioane de euro, însă valoarea totală a proiectelor depuse pe această axă a ajuns să fie aproape dublă! Aceşti bani vor contribui direct la dezvoltarea Galaţiului, inclusiv prin crearea a aproximativ 500 de noi locuri de muncă. Ne bucurăm că mediul de afaceri gălăţean are această dinamică extraordinară, inclusiv la nivelul microîntreprinderilor. A fost un efort considerabil atât din partea antreprenorilor, care şi-au pus la punct proiectele, cât şi din partea Consiliului Judeţean şi ADR Sud-Est, care au organizat sesiuni de informare şi au oferit consultanţă pe liniile de finanţare disponibile”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Finanţarea prin PTJ poate acoperi până la 90% din valoarea proiectelor. Printre activităţile eligibile se numără achiziţia de echipamente şi utilaje, cumpărarea de brevete sau licenţe software, extinderea spaţiilor de producţie. „În prezent suntem în etapa de evaluare a planurilor depuse, avem deja primele proiecte care au parcurs cu succes această fază şi urmează semnarea contractelor de finanţare. Astfel, începând din 2026, fondurile puse la dispoziţia microîntreprinderilor prin PTJ se vor regăsi direct în economia Galaţiului şi dezvoltarea mediului de afaceri local”, a subliniat Costel Fotea.
Articole similare: Finanţări de peste 22,5 milioane de euro pentru micile afaceri din Galaţi prin Programul Tranziţie Justă




