Fetele de la FC Universitatea au rezistat o repriză pe terenul liderului

Catalin RĂDULESCUSport10 years ago3 Views

Liga I la fotbal feminin a programat duminică partidele celei de-a VII-a etape. Reprezentanta Galaţiului, FC Universitatea a avut o misiune imposibilă deoarece a jucat în deplasare cu CSS Târgovişte, liderul seriei I din eşalonul secund. Partida a avut loc la Nucet şi gălăţencele au dat o replică bună mai ales în prima repriză care s-a terminat la egalitate. După pauză târgoviştencele au impus ritmul, s-au descătuşat şi au respectat pronosticul. FC Universitatea nu a jucat rău şi pe lângă dubla Georgianei Stratu, responsabila cu golurile la echipa gălăţeană, şi-a mai creat câteva ocazii irosite însă de: Silvia Oană, Alexandra Ivan, Georgiana Stratu sau Mirela Ciubotaru. Rezultat final: CSS Târgovişte – FC Universitatea Galaţi 6-2 (1-1). Oficialii gălăţeni Gabi Călinescu şi Gabi Caracaş au folosit formula: Roxana Pazargic – Irina Ivan, Alina Mirică, Eugenia Gherghişan, Ioana Palade – Elena Dragomir, Georgiana Stratu, Andreea Vişan, Iulia Mihalea – Silvia Oană, Alexandra Ivan. În repriza a doua au mai evoluat: Roxana Ioana, 14 ani, care cu acest prilej şi-a făcut debutul, Mirela Ciubotaru şi Ana Badiu. Echipa gălăţeană se menţine pe locul VIII cu 3 puncte, iar etapa viitoare va juca pe teren propriu cu Selena Constanţa (22 noiembrie, stadion Dunărea II, ora 11.00).

 

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...