Speranţe pentru Mondialele de la Riga
„Rezultate foarte bune obţinute de sportivii clubului. Ne-am învăţat să ne întoarcem de la fiecare competiţie cu cel puţin un loc I, dar iată că la Suceava nu am reuşit decât cinci locuri II, două locuri III şi un loc V în finale, restul rezultatelor fiind în semifinale şi sferturi. Păcat că nu am reuşit să ne impunem la open standard 16-35 de ani, unde s-a dat ca premiu o instalaţie de aer condiţionat, chiar dacă Andrei cu Alexandra au reuşit să le «fure» celor din Bistriţa şapte locuri unu. Totuşi nu am rămas datori, pentru că perechea mixtă Mihai Paraschiv (Fantezia Galaţi) – Diandra Illeş (Autentic Bacău) a obţinut două locuri I la juniori 2 şi două locuri VI la tineret în concursul internaţional Monza Dance Festival ce a avut loc în Italia. Este din ce în ce mai clar că Mihai şi Diandra încep să se impună pe plan internaţional, ceea ce ne dă mari speranţe pentru Mondialele din luna decembrie de la Riga”, ne-a declarat Marian Adam, preşedintele clubului „Fantezia”. Luna noiembrie va fi una de foc, „fanteziştii” urmând să participe la trei competiţii internaţionale: Oradea, Pieve di Cento (Italia), Viena (Austria) şi patru concursuri interne: două la Bucureşti, unul la Turda şi unul la Galaţi



