Americanca Erica Covile va juca pentru echipa antrenată de Eugenio Rodrigues şi Andreea Şoptică

Catalin RĂDULESCUSport9 years ago3 Views

Ziua şi transferul la echipa feminină Phoenix Galaţi, ocupanta locului V în ultimul sezon din Liga Naţională şi calificată în Final Four-ul Cupei României. Conducerea administrativă împreună cu cea tehnică caută cele mai bune soluţii pentru a crea un lot competitiv cu care să facă treabă bună în sezonul 2016-2017. Astfel, marţi s-au încheiat negocierile şi a fost perfectat al treilea transfer din această vară. Este vorba de încă o jucătoare de peste Ocean, Erica Covile, 23 ani, 185 cm, care joacă pe postul de extremă. Americanca a jucat în perioada 2012-2016 pentru Colegiul Temple, în NCAA – Division I. Covile  fost piesă de bază pentru echipa sa, fiind prezentă pe teren în sezonul 2015-2016 în 35 de meciuri, reuşind ca medii statistice: 9,7 puncte, 7,7 recuperări şi 1,5 pase decisive iar ca procentaje: 85,1% la aruncări de la linia de fault, 41% la aruncări de 2 puncte şi 31,1% la aruncările de 3 puncte.
„Suntem în negocieri şi cu alte jucătoare, pregătim şi o surpriză, sperăm ca săptămâna viitoare să definitivăm lotul”, a declarat managerul Florin Nini. Echipa gălăţeană le-a mai transferat în această perioadă pe: Alexandra Dumitrache şi Jeanette Jackson. Phoenix şi-a programat primul antrenament pentru 15 august.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...