Evoluţia natalităţii
Din nefericire, natalitatea este pe un minus accentuat în aproape toată ţara. Singura luminiţă de la capătul tunelului vine de la Bucureşti şi Ilfov. Acestea sunt singurele speranţe, singurele locuri în care natalitatea se situează pe plus în 2010, comparativ cu 1990. În schimb, în celelalte judeţe este dezastru. Natalitatea a scăzut cu valori cuprinse între 18% şi 50%. Astfel, cea mai drastică scădere, de 50%, a avut loc în judeţul Hunedoara (de la 7.358 de copii născuţi în 1990, până la 3.683 în 2010).
Iar următoarele poziţii sunt ocupate, preponderent, de judeţe din Moldova şi Oltenia. Ceea ce arată un lucru interesant: la numărul de copii născuţi în 2010 judeţele mari ocupă primele poziţii. Totuşi, la ritmul scăderii natalităţii din 1990 şi până în 2010, judeţele din Oltenia şi Moldova conduc detaşat.
Explicaţia ne-a fost furnizată de specialiştii din cadrul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii. „Cei care au plecat în străinătate sunt, cu precădere, tinerii, cei care îşi întemeiază familii. Iar cea mai mare parte a celor care au plecat provin din zonele mai sărace ale ţării, care sunt exact acestea, Moldova şi Oltenia. Practic, cei care erau motoarele sporului natural au părăsit ţara”, au explicat specialişti din cadrul instituţiei. În plus, în judeţele mari, unde veniturile sunt peste medie, rata natalităţii a scăzut mai puţin, mai lent. Cu alte cuvinte, judeţele din Oltenia şi Moldova se „sting” cel mai rapid. Împreună cu o rată crescută a deceselor, aceste zone au cele mai mari şanse să rămână cu o populaţie tot mai scăzută.




