Răzvan Cuc, fost ministrul al Transporturilor în guvernele Grindeanu şi Tudose, a fost adus marţi la sediul central al DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie, după ce anterior, în cursul dimineţii, procurorii au făcut percheziţii la domiciliul acestuia.
DNA a anunţat că procurorii anticorupţie au făcut marţi percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar în care sunt investigate infracţiuni de corupţie comise în acest an, fără să dezvăluie identitatea persoanelor vizate.
Este vorba despre fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc şi omul de afaceri Cătălin Buşe. Ei sunt acuzaţi că au vrut să dea mită directorului RAR, Mihai Alecu, un comision de 6% din valoarea unui contract cadru de 23 de milioane de lei, potrivit unor surse judiciare citate de Digi24 şi Antena3.
Potrivit Antena3, Buşe, administratorul societăţii Euro Quip International SRL, dorea să obţină prelungirea unui contract cu Registrul Auto Român. Acordul cadru, reînnoit la 21 noiembrie 2025, viza prestarea serviciilor de întreţinere şi serviceul liniilor mecanizate ale RAR.
Pentru a obţine această prelungire, i-a promis directorului RAR 6% din valoarea contractului.
Răzvan Cuc e acuzat că a intermediat discuţiile dintre directorul RAR şi omul de afaceri Cătălin Buşe. Procurorii au documentat trei întâlniri între Răzvan Cuc şi Mihai Alecu, ce au avut loc între septembrie şi noiembrie 2025.
Fostul ministru Cuc l-a asigurat pe directorul RAR că ar urma să primească 6% (aproximativ 1,3 milioane de lei) din valoarea contractului încheiat de RAR şi firma lui Buşe.
În schimbul mitei, directorul RAR ar fi trebuit să se asigure că firma lui Buşe este cea care beneficiază de prelungirea de contract. De asemenea, directorul ar fi trebuit să desemneze „preferenţial” membrii comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul RAR şi să facă presiuni pentru semnarea într-un timp cât mai scurt a acordului, potrivit surselor citate.
În acest dosar, Răzvan Cuc este suspectat de complicitate la dare de mită, iar Cătălin Buşe de dare de mită.
Răzvan Cuc, în vârstă de 42 de ani, este fost parlamentar PSD. A deţinut mandate de senator (2020 – 2024) şi deputat (2016 – 2020) în Parlamentul României.
Între 4 ianuarie 2017 şi 17 octombrie 2017 a fost ministru PSD al Transporturilor şi Infrastructurii în guvernele conduse de Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose. În perioada 22 februarie 2019 – 4 noiembrie 2019 a ocupat, de asemenea, funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii. (sursa hotnews.ro)
Reamintim că în urmă cu 6 ani, mai exact pe 19 mai 2019, Răzvan Cuc, în calitate de ministru al Transporturilor, a efectuat o vizită de lucru în judeţul Galaţi, pe şantierul Centurii Tecuciului, unde a rupt contractul cu constructorul, respectiv Asocierea SC Eurocogen Filiala Aninoasa SRL – Aleandri SPA – Pasquale ALO SRL.
Foto: Captură video Youtube Monitorul de Galaţi




