Trei persoane cu hipotermie, luate de pe străzi de sâmbătă până duminică

Maria ROMANIŢĂEveniment9 years ago4 Views

Viscolul care a început să afecteze Galaţiul de sâmbătă seara, de când judeţul a intrat  sub cod portocaliu de vreme rea, nu blocase până duminică la prânz drumurile, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică ambulanţele au putut ajunge la toate cazurile. „Deocamdată s-a intervenit pentru trei persoane care au avut de suferit din cauza viscolului. La Tecuci, un bărbat de 63 de ani a fost transportat la spitalul din localitate din pricina hipotermiei. Şi la Galaţi s-a intervenit pentru două persoane, cazuri sociale, care au fost iniţial transportate la Spitalul de Urgenţă Galaţi, iar mai apoi la Centrul pentru persoane fără adăpost“, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
S-a lucrat pentru menţinerea circulaţiei, deşi cu mare greutate. „Deocamdată se circulă în condiţii de iarnă, dar nu sunt drumuri închise la această oră. Duminică dimineaţă, nu erau drumuri blocate“, a precizat mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...