Primul music-hall interpretat de copii din Galaţi, pe scena de la San Remo

Marian VULPEEveniment10 years ago5 Views

Chiar dacă responsabilii coordonatori ai Grupului “Voces” se feresc, parcă, să se promoveze mediatic (din motive, oarecum, obscure), nu putem să trecem cu vederea că, totuşi, “Personajele evadează”, primul music-hall interpretat de copii, în Galaţi, care a avut premiera în ianuarie, anul acesta, pe scena Teatrului Dramatic, ajunge zilele acestea la Festivalul internaţional Sanremo Junior, din Italia. Mai ales că în susţinerea trupei “născute” la Centrul Cultural “Dunărea de Jos” sunt implicate şi instituţii şi persoane publice, cum ar fi: Consiliul local al municipiului Galaţi, primarul Marius Stan, Fundaţia Andreiana Juventus, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. 

Festivalul Sanremo Junior este o competiţie consacrată, sub patronajul UNICEF, şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani. Trupa gălăţeană, formată din 18 copii, se prezintă cu versiunea scurtă a music-hall-ului “Personajele evadează”, de doar 30 de minute, şi va urca pe scenă astă seară (vineri, 17 aprilie). Trebuie reamintit că, în urmă cu câţiva ani, o tânără gălăţeancă ajunsă acum vedetă internaţională, Maria Crăciun, s-a clasat pe locul III, din 20 de copii participanţi (reprezentanţi ai tot atâtor ţări) la categoria tineri solişti, dar a obţinut Premiul de Popularitate pentru interpretarea sa deosebită.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...