Cum au mers anul trecut afacerile „greilor” Galaţiului

Magda CONDOSȘtirea zilei15 years ago4 Views

Combinatul şi Şantierul Naval Damen, cei mai importanţi agenţi economici din oraş, nu au avut anul trecut o activitate profitabilă, dacă ţinem cont de rezultatele economice financiare înregistrate în cursul 2009. Astfel, dacă anul 2008 a fost unul profitabil pentru colosul siderurgic, anul 2009 a însemnat înregistrarea unei pierderi nete de 1.418.175.845 lei.
Pentru Şantierul Naval Damen Galaţi, anul 2009 a fost unul păgubos, la fel cum a fost şi anul 2008. Astfel, dacă în anul 2008 pierderea netă a fost de 41.900.426 lei anul trecut paguba înregistrată s-a ridicat la 8.909.437 lei. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, acesta a scăzut de la 3.266, câţi erau în 2008, la 2.743 la sfârşitul anului trecut.
Anul 2009 nu a fost unul profitabil nici pentru ICMRSG, societate de construcţii cu un număr de 486 de salariaţi, care a înregistrat o pierdere de 14.771.720 lei.
La polul opus, adică al societăţilor care au avut anul trecut o activitate profitabilă, se află Romportmet, la care acţionar principal este ArcelorMittal. Conform datelor făcute publice de Ministerul Finanţelor, societatea, care are 227 de angajaţi, a obţinut anul trecut un profit net ce s-a ridicat la 16.469.298 lei. O altă firmă care a obţinut profit a fost fabrica de ulei Prutul, la care lucrează 311 angajaţi, şi care anul trecut a avut un profit net de 246.977 lei. Şi Menarom PEC s-a dovedit a fi o afacere profitabilă anul trecut, profitul net înregistrat fiind de 3.472.582 lei. În mod surprinzător, şi societatea Atlas a obţinut anul trecut profit, şi asta în condiţiile în care angajaţilor unităţii li s-au redus salariile anul trecut invocându-se efectele crizei economice şi nivelul scăzut de comenzi. Chiar dacă salariaţilor li s-au redus salariile, Atlas  a obţinut anul trecut un profit net de 46.177 lei.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...