United a preluat conducerea în finala Ligii 1 la futsal

Catalin RĂDULESCUSport3 years ago4 Views

Episodul trei al finalei Ligii 1 la futsal dintre United Galaţi şi Autobergamo Deva s-a desfăşurat luni seara în sala Polivalentă Dunărea. Atmosfera creată de cei peste 1.500 de spectatori a fost incendiară, iar spectacolul din teren pe măsură. „Tigrii” lui Florin Ignat au intrat foarte motivaţi pe parchet, au jucat perfect şi au condus cu 3-0 după dubla lui Araujo şi reuşita lui Toto Cireş. Devenii nu s-au dezminţit, au forţat revenirea, au atacat mai mult de o repriză cu fly-golkeaper, Sasse a reuşit şi el dubla şi a redus la minim diferenţa de pe tabela de marcaj.
Echipa gălăţeană, împinsă la spate de un public fantastic, a avut nervii tari şi româno-brazilianul Araujo, cu a doua dublă, a pecetluit în ultimele minute o splendidă victorie. Rezultat final: United – Autobergamo 5-2 (3-1). Echipa gălăţeană a folosit lotul: Cârdei – Burdujel, Pele, Araujo, Crişan, Ignat, Cireş, Crăciun. Scorul general a devenit 2-1. Meciul patru s-a disputat marţi seară, după închiderea ediţiei, United mai are nevoie de o victorie pentru a deveni Campioana României din sezonul 2021-2022.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...