SC Oţelul a preluat fotoliul de lider şi va fi sprijinită de autorităţi să promoveze

Catalin RĂDULESCUSport3 septembrie 2018

Liga a 3-a la fotbal a programat sâmbătă partidele din cea de-a doua etapă. Ambele echipe gălăţene au evoluat pe teren propriu. SC Oţelul a primit vizita celor de la Sănătatea Darabani. Motivaţi şi de faptul că în şedinţa Consiliului Local de joi, 30 august 2018, li s-a aprobat un sprijin financiar de 980.000 de lei, oţelarii pregătiţi de Stelian Bordieanu, Tudorel Pelin şi Iulian Olteanu au trecut cu bine şi peste eşecul de la Lieşti din faza a 3-a a Cupei României şi şi-au făcut bine temele chiar dacă au avut în faţă un adversar modest care nu a emis pretenţii. Roş-alb-albaştrii i-au sufocat pe botoşăneni, au marcat de şapte ori prin: Sălăgeanu, Crihană, care a izbutit un eurogol cu un şut de la peste 30 de metri, Zaharia, în prima parte respectiv Cîrjan, Stoian, Bordieanu, Antohi, în cea de-a doua repriză şi au mai avut şi alte ocazii. Rezultat final: 7-0. Pentru echipa gălăţeană formula de start a fost: Iliescu – Vasile, Gîţă, Ghiocel, Manău – Moglan, Crihană – Stoian, Zaharia, Sălăgeanu – Cârjan. Au mai intrat: Munteanu, Matei, Antohi, Bordieanu.
Pe „Lieşti Arena” Sporting a întâlnit pe nou promovata Ceahlăul Piatra Neamţ. Lieştenii, aflaţi încă sub euforia succesului de la mijlocul săptămânii asupra Oţelului, au fost taxaţi aspru de nemţeni care i-au învins surprinzător şi i-au redus cu picioarele pe pământ. „Un singur lucru pozitiv rămâne, evoluţia lui Nica. Meciul s-a pierdut din cauza mea, am greşit alcătuirea echipei, m-am bazat pe jucătorii folosiţi mai puţin dar se pare că am găsit soluţiile nepotrivite. Meciul din Cupă cu Oţelul şi-a pus amprenta, am jucat pe vîrfuri şi adversarul ne-a pedepsit”, ne-a declarat antrenorul Ionuţ Niculcea. Scorul final: 1-2, golul Sportingului fiind marcat de Voicu, jucător care în min.30 la scorul de 0-1 a irosit un penalti. Antrenorii Ionuţ Niculcea, Dorinel Matei şi Cristi Brăneţ au început cu formula: Vădeanu – Stancu, Voicu, Maftei, Filimon – Vârlan, Oană, Iancu, Nica – Bahnaşu, Mihu. În cel de-al doilea mitan au mai jucat: Bârlădeanu, G.Dănăilă, Munchiu, Ţicămucă. După două runde, SC Oţelul, care duminică l-a legitimat pe Iorga, încă un campion din 2011 care a fost readus să readucă gruparea roş-alb-albastră în eşalonul de elită, a preluat fotoliu de lider cu maxim de puncte şi un golaveraj 8-0 în timp ce fostul lider Sporting a coborât pe locul 5 cu trei puncte. În următoarea etapă, echipele noastre vor juca astfel: SCM Gloria Buzău – Sporting şi Ceahlăul – Oţelul.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...