În perioada 11-13 aprilie 2014 s-a desfăşurat la Brăila, la sala Carantina, Campionatul Naţional de Karate pentru copii (6-13 ani). Printre cei 300 de participanţi s-au aflat şi sportivii gălăţeni de la cele trei cluburi de tradiţie. Clubul Sportiv „MEIKYO” Galaţi a participat la această competiţie cu 16 copii, 13 dintre aceştia având o evoluţie foarte bună în urma căreia şi-au asigurat calificarea la Campionatul European de Karate Fudokan, care se va desfăşura în luna mai la Galaţi. Rezultatele obţinute au fost următoarele: Postelnicu Răzvan – locul I kata individual, locul I kihon ippon kumite, locul I kata echipe, locul I enbu mixt, locul I enbu masculin; Ştefan Robert – locul I kata echipe, locul II kihon ippon kumite, locul III enbu mixt; Isvoranu Andra – locul I kata echipe, locul I enbu mixt; Tomiţă Alexandra – locul I kata echipe, locul IV kata individual; Amarinei Mihai – locul I enbu masculin; Iacomi Ştefan – locul I kata echipe; Toma Diana – locul III enbu mixt; Staicu Georgiana – locul I kata echipe; Voinea Dragoş – locul II kata echipe, locul II kumite; Diaconu Andrei – locul II kata echipe; Maftei Andrei – locul II kata echipe; Dulan Andra – locul III kumite; Suditu Andreea – locul IV kata individual (Antrenori: Dana Stamate Farkaş, Diaconu Eusebiu, Diaconu Nicuşor).
Cei de la CS KODO (instructori: Tâmpeanu Mihai -Cristian, Daiciu Alin şi Radu Nicu Bernard) au înregistrat rezultatele: Copii 1: Matache Vlad – locul IV enbu masculin; Copii 2: Popescu Ana Maria – locul II kata individual, locul II kumite individual; Popescu Vlad – locul III kata echipe masculin; Radu Andrei – locul III kata echipe masculin, locul III kumite individual, locul IV enbu masculin; Negoiţă Daniel – locul III kata echipe. De- asemenea, cei mai sus menţionaţi împreună cu Dumitru Rareş Cristian s-au calificat pentru Europene.
Rezultatele sportivilor de la Karate Club (instructori Nicolae Marandici şi Iuliana Totolici):
Copii 4: Oancea Teodora – locul V kata individual, locul III kihon ippon kumite, Sasu Robert – locul V kihon ippon kumite; Oancea Teodora şi Sasu Robert – locul IV enbu mixt; Copii 3: Marandici Hana şi Drăguţ Radu – locul IV enbu mixt; Cincu Andrei şi Agache Gabriel – locul IV enbu masculin; Drăguţ Radu – locul III kihon ippon kumite; Copii 2: Drăguţ Mihai – locul II kata individual; Popa Alex – locul III kata individual; Şerban Cosmin – locul IV kata individual; Drăguţ Mihai – locul I kumite individual; Sîmbanu Raluca, Marandici Hana, Puflea Monica – locul II kata echipe; Şerban Cosmin, Drăguţ Mihai, Mirea Victor – locul I kata echipe; Sîmbanu Raluca şi Popa Alex – locul I enbu mixt; Şerban Cosmin şi Drăguţ Mihai – locul II enbu masculin; Copii 1: Petcu Cristina – locul IV kata individual, locul I kumite individual; Petcu Cristina şi Buruiană David – locul I enbu mixt; Enache Mihnea, Buruiană David, Munteanu Lucian – locul IV kata echipe; Nicodim Alexandru, Buruiană David, Munteanu Lucian, Hotnogu Ervin – locul III kumite echipe.




