Hocheiştii de la CSM Dunărea au învins Steaua şi păstrează şanse la bronz

Catalin RĂDULESCUSport13 years ago4 Views

Liga Naţională de hochei îşi desemnează în această perioadă laureatele. Patinoarul Artificial din oraşul nostru a găzduit vineri seara, în faţa unei asistenţe numeroase, cea de-a doua partidă, dintre CSM Dunărea Galaţi şi Steaua Rangers Bucureşti, contând pentru finala mică. Înainte de fluierul de start, toţi cei prezenţi au asistat la o emoţionantă festivitate prilejuită de retragerea din activitatea competiţională a „veteranului” Andrei Nuţu Petruş, care, după o carieră de excepţie, îşi va atârna patinele în cui. Printre diplome, cupe şi flori, sărbătoritul a primit şi un tricoul al Oţelului cu numărul 44. Partida a fost viu disputată, cu numeroase răsturnări de situaţie. Gălăţenii au deschis scorul dar bucureştenii au revenit şi au încheiat în avantaj prima repriză. Cea de-a doua repriză a fost şi mai spectaculoasă, dunărenii au condus de două ori dar Steaua a egalat de fiecare dată, reuşind să marcheze două goluri în inferioritate numerică. Totul s-a decis în ultima repriză, hocheiştii noştrii au marcat în primele cinci minute, după care steliştii au forţat egalarea, scoţând şi portarul, dar n-au izbutit. Rezultat final: CSM Dunărea – Steaua Rangers 6-5 (1-2, 3-2, 2-1). Pentru învingători au marcat: Elekeş, Gavac, Zemko (2), Nuţu, Baron. Scorul general a devenit 1-1. Cea de-a treia partidă s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei. Marţi, la Galaţi, va avea loc meciul 4 dintre cele două formaţii.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...