Handbaliştii de la CSU Galaţi revin pe teren şi vor să păstreze locul 3

Catalin RĂDULESCUSport30 ianuarie 2020

Divizia A la handbal masculin se reia duminică când sunt programate partidele primei etape din cel de-al 2-lea tur. CSU Galaţi va întâlni pe CSU Târgovişte în sala Polivalentă Dunărea începând cu ora 11.30. Studenţii antrenaţi de profesorul Florin Andronic s-au pregătit bine pentru partea a doua a campionatului şi sunt favoriţi să obţină o victorie cu multe goluri marcate. „Ne-am pregătit bine pe plan local, am susţinut un singur amical la Galaţi cu CS Medgidia în care nu s-a ţinut scorul, a fost un joc şcoală. Avem un meci uşor la început, de încălzire, victoria nu se pune la îndoială, dar vreau să pregătim următoarele meciuri care mă interesează cu Botoşaniul în deplasare şi cu Iaşiul acasă. Avem un lot cu jucători tineri, de viitor şi acesta este un sezon de tranziţie în care ne-am propus să terminăm pe locul 3. Vom vedea ce va fi din sezonul următor”, ne-a declarat antrenorul Florin Andronic. Lotul de jucători: Ungureanu, Fuică, Dinu, Stali – Mârşiu, Prună, Gheorghe, Ştoarfă, Butea, Lefter, Olaru, Bădărău, Frangulea, Aurică, Rotaru, Ionescu, Ionel, Simo. După prima parte a campionatului, CSU Galaţi ocupă locul 3 cu 9 puncte.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...