În prima etapă din divizia A la handbal masculin – seria A , băieţii de la CSU Galaţi au câştigat la Suceava în faţa satelitului de la CSU, echipă ce activează în Liga Zimbrilor, cu scorul de 26- 24. „A fost primul joc oficial din acest sezon, echilibrul s-a menţinut mult timp, în min.55 ne-am desprins la trei goluri, gazdele au încercat să revină, dar totul e bine când se termină cu bine. Am început cu dreptul, avem mult de lucru şi vom încerca să obţinem maxim de la meciurile următoare”, ne-a declarat antrenorul gălăţean Florin Andronic. Lotul folosit: Ungureanu, Muşat – Gheorghe, Lefter, Olaru – 7 goluri, Frangulea – 4, Mureşan, Şahîn – 5, Chiriac, Ionescu, Ionel – 9, Mârşiu – 1, Simo, Moldovanu. Celelalte rezultate din serie sunt: CSM Vaslui – CNOT Braşov 37-18, CSM Botoşani – CSM Bacău 32-27. Etapa viitoare, băieţii noştri vor întâlni tot în deplasare pe CNOT Braşov, pe 29 octombrie, de la ora 12.00. Primul joc la Galaţi se va disputa în devans pe 3 octombrie în sala Polivalentă Dunărea.




