Colegul de breaslă Dan Pantea, de la postul local TV Galaţi a organizat marţi seara, tradiţionala gală „Fair-Play”. Evenimentul, care a fost găzduit de restaurantul „Ambasodor” de lângă Grădina Publică, a fost emoţionant, fiind un bun prilej de reîntâlnire cu o parte dintre performerii din lumea sportului gălăţean. O surpriză plăcută a constituit-o prezenţa lui Mihai Paraschiv, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de latino ce s-au disputat la Riga (Letonia), alături de Diandra Illeş, care a primit un premiu de excelenţă. La aceaşi secţiune au fost răsplătiţi cu câte o diplomă: Ana Maria Berdilă, voleibalistă la CSU şi naţionala de junioare, Magdalena Irincu, director adjunct Direcţia Judeţeană Tineret şi Sport, Sanda Brandabur -antrenor CSM Dunărea, Mircea Basarab – preşedinte CT Dacia, Mihai Cadinoiu – investitor, Marius Cosoreanu – antrenor Selecţionata Under 16, Florin Păunescu – director LPS, Nicolae Mărăndici – preşedinte Karate Club, Constantin Dumitriu – preşedinte FR Şah, Ilie Hagioglu – director general adjunct FC Oţelul, Viorel Tănase – antrenor FCM Dunărea. Momentele artistice au fost oferite de campionii şi vicecampionii naţionali la dans sportiv, Raul Faliboga – Loredana Buţea şi Florin Popa – Rodica Fântânaru, de la clubul Fantezia. Invitatul de onoare al manifestării a fost domnul Marius Stan, directorul general al liderului Ligii I, desemnat cel mai bun manager al anului. De altfel, Oţelul şi-a tăiat partea leului şi a primit trei premii de onoare: cea mai bună echipă din 2010; Dorinel Munteanu – cel mai bun antrenor, respectiv Sergiu Costin – cel mai bun fotbalist.



