Cristian Ciocan şi-a păstrat centura continentală după un KO spectaculos

Catalin RĂDULESCUSport12 years ago4 Views

Eveniment sportiv de interes în oraşul de la Dunăre. Circa 3.000 de spectatori au venit vineri seara la Patinoarul Artificial pentru a urmări Gala organizată de ECBoxing. Printre VIP-urile ce au fost prezente i-am remarcat pe Camelia Potec, c, Mihai Leu sau primarul Marius Stan. Primul meci a avut caracter sentimental, gălăţeanul Adrian Lehăduş, fiul marelui nostru campion Vasile Lehăduş, stabilit în Dubai, a debutat la profesionişti cu o victorie în faţa ungurului Attila Szladek. Apoi a urcat în ring sârbul Nicola Milacic, care n-a avut nevoie decât de câteva zeci de secunde pentru a-l face knock-out pe Karoly Riszak (Ungaria). Din păcate, cel de-al doilea gălăţean care a urcat treptele ringului, Octavian Lehăduş, nu a reuşit să-şi stăpânească emoţiile, a fost surprins de piteşteanul Liviu Ungureanu şi a trebuit să abandoneze în runda a doua. Ploieşteanul Giulian Ilie, care a fost prezent în oraşul nostru şi la gala din februarie, a încheiat rapid socotelile cu ungurul Gabor Nagy. Duelul românilor Flavius Biea şi Ionuţ Ilie s-a încheiat cu victoria la puncte a primului. O confruntare interesantă au oferit Gokalp Ozekler – Istvan Szilli, la final cei trei arbitrii au dat egalitate şi astfel centura la categoria mijlocie WBO a rămas vacantă. Deşi a avut în faţă un adversar titrat, dar cam „expirat”, englezul Dany Williams, polonezul Marcin Rekovski nu a avut nicio emoţie şi l-a obligat să abandoneze.

Hammer-ul din Pechea ne-a dat ceva emoţii

Pulsul a atins cote maxime spre miezul nopţii când a fost programat main-eventul reuniunii Cristian Hammer Ciocan – Leif Larsen. Mai întâi asistenţa a avut pielea de găină când micuţa dar foarte talentata Maria Crăciun a interpretat imnul României. Cristi a urcat în tricoul Oţelului, dar asta nu l-a impresionat pe adversarul său. Larsen a deţinut controlul în primele patru runde şi l-a cam zgâlţâit pe favoritul publicului. Dar Hammer nu s-a pierdut cu firea, s-a scuturat din pumni, cum se zice, şi a început să lovească necruţător. Norvegianul a terminat benzina şi a fost salvat de gong în cea de-a şasea repriză. Pecheanul n-a mai stat mult pe gânduri şi în runda următoare a prins două lovituri „mortale”, care l-au pus la podea pe colosul norvegian. De altfel, Larsen, care a fost urmărit din tribune de soţia sa româncă, a avut nevoie de minute bune să-şi revină. Publicul a explodat şi a salutat victoria lui Ciocan, care şi-a păstrat centura de campion european la categoria grea, versiunea WBO.

„A fost cel mai dificil adversar pe care l-am întâlnit. Nu doresc nimănui să-l aibă ca adversar în ring. Sunt fericit, voi continua drumul spre un meci pentru centura mondială. Mulţumesc tuturor celor prezenţi pentru susţinerea fantastică pe care mi-au oferit-o”, a declarat campionul european al greilor.

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...