Coronavirus | CNAS: În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera şi la o dată ulterioară

Certificatele medicale pentru persoanele care au fost în carantină pot fi eliberate şi la o dată ulterioară, nu numai pentru luna în curs, a afirmat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, zilele trecute, la evenimentul “Health Romania: Sănătate: Finanţarea trebuie să urmeze pacientul?”, informează Agerpres.
Aceasta a arătat că direcţia de sănătate publică va fi instituţia care va centraliza toate cazurile de carantină.
“În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera o dată şi la o dată ulterioară nu numai pentru luna în curs, că s-a pus şi problema aceasta: Ce mă fac, că nu am anunţat în timp? Dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică – fiindcă DSP va fi elementul central de evidenţiere, instituţia care va centraliza toate cazurile de carantinare – depăşeşte 90 de zile, nu va fi necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale de sănătate. Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stabilită potrivit legii şi se suportă integral din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, a explicat Cojan.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...