Alimentele care te ajută să renunţi la ţigări

Nelu StamateSanatate12 februarie 2013

Consumul de fructe şi legume proaspete ar putea duce, în timp, la renunţarea la fumat, este concluzia unui studiu coordonat de Gary A. Giovino, de la The State University of New York.
În cadrul studiului, la care au participat 1.000 de voluntari fumători, s-a constatat că persoanele care au consumat zilnic cel puţin patru porţii de fructe şi legume proaspete au raportat o nevoie mai redusă de a fuma, în comparaţie cu cei care mâncau cel mult două porţii de legume şi fructe în fiecare zi, potrivit de msn.com. În plus, după 14 luni de astfel de regim alimentar, o treime din cei care au mâncat fructe şi legume cu regularitate au renunţat la fumat.
O posibilă explicaţie este aceea că aportul de fibre din fructe şi legume creşte senzaţia de saţietate. De asemenea, fructele şi legumele potenţează gustul neplăcut al ţigărilor, spre deosebire de alimente precum carnea şi de băuturi precum cafeaua şi alcoolul. “Mai mult, consumul de astfel de alimente previne revenirea la acest viciu”, spune Gary A. Giovino, profesor de sănătate publică la The State University of New York.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...