Senatorul gălăţean Paul Ichim îl zgândără pe ministrul de finanţe

Monitorul de GalatiPolitica15 years ago2 Views

Liberalul Paul Ichim, senator de Galaţi, îl chestionează pe fostul său coleg de partid, revenit în fotoliul de ministru. Sebastian Vlădescu este interogat cu privire la instituţiile statului ce au acordat stimulente salariaţilor în 2009 şi 2010, valoarea exactă a fondului alocat stimulentelor acordate anul trecut, pe ce criterii au fost date, dacă există o corelare între acordarea lor şi performanţele profesionale obţinute. Liberalul a mai întrebat dacă aceste bonusuri salariale vor fi menţinute, în ciuda contextului economic. În întrebarea adresată ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, senatorul gălăţean arată că: „La sfârşitul anului trecut au fost emise ordonanţe de suspendare a posturilor vacante din sectorul bugetar, iar negocierile cu sindicatele pe tema reducerilor salariale au eşuat. Mass-media este plină de exemple de directori de instituţii publice, susţinuţi politic de actuala guvernare, care îşi atribuie salarii de ordinul a mii de euro lunar şi despre stimulentele financiare acordate de diferite instituţii salariaţilor săi”.
Senatorul Ichim aşteaptă răspunsul lui Vlădescu în circa 15 zile de la data depunerii întrebării, conform Regulamentului Senatului.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...