Majoritatea francezilor aprobă expulzarea romilor către ţările lor de origine
Majoritatea francezilor (48 la sută) sunt de acord cu expulzarea romilor către ţările lor de origine, potrivit unui sondaj realizat de institutul CSA şi publicat joi de Le Parisien, în ediţia electronică. Dintre cei chestionaţi, 42 la sută se opun aceste măsuri, iar 10 la sută nu s-au pronunţat.
Acest subiect provoacă un important clivaj dreapta-stânga. Astfel, simpatizanţii dreptei (70 la sută) şi ai extremei drepte (83 la sută) aprobă această măsură, în timp ce simpatizanţii stângii o resping în proporţie de 61 la sută (65 la sută susţinătorii PS şi 83 la sută cei ai PC). Sondajul a fost efectuat prin telefon la 24 şi 25 august, pe un eşantion naţional reprezentativ de 1.000 de persoane adulte.
Le Figaro: Romii sunt o problemă europeană
Dincolo de aspectul politic, problema romilor devine una umanitară, care depăşeşte Franţa sau România şi trebuie tratată la nivel european. Aceasta este părerea jurnaliştii francezi de la Le Figaro, care au mers în comuna Bărbuleşti, pentru a înţelege mai bine situaţia, chiar de la cei mai în măsură să o descrie – romii repatriaţi.
Deşi abia s-au întors în România, romii din Bărbuleşti abia aşteaptă să plece din nou în Franţa. Şi asta pentru că, spun ei, Franţa este singura lor şansă de supravieţuire. Autorităţile locale îi înţeleg perfect şi ştiu exact cine este vinovatul. “Nu au ce mânca, trăiesc de pe o zi pe alta. Din cauza asta pleacă. Dar ştiţi că toate astea se întâmplă din cauza guvernului român”, le-a explicat gazetarilor francezi primarul din Bărbuleşti, Ion Cuţitaru.
Mizeria domină în Bărbuleşti, constată jurnaliştii francezi, şocaţi de felul în care trăiesc romi, fără apă curentă şi cu toaletele în curte.
Migraţia romilor către vestul Europei, după aderarea României la UE, a fost o încercare de a ieşi din mizeria în care trăiau, cred jurnaliştii francezi. Aceştia spun că romii, discriminaţi în România, se simt acum părăsiţi de Franţa care i-a acceptat mult timp. Cu toate acestea, romii promit că se vor întoarce. “Ne întoarcem în Franţa pe jos, dacă e nevoie, chiar dacă o să ne ia un an. Trebuie să supravieţuim. La noi, alocaţia pentru un copil este 4 euro, adică un kilogram de carne. Credeţi că se poate trăi aşa domnule Sarkozy?”, şi-a exprimat nemulţumirea un localnic din Bărbuleşti.
Şi cine i-ar putea împiedica, notează jurnaliştii francezi. România este membră a UE, iar frontierele rămân deschise, în pofida oricăror măsuri, oricât de radicale.




