Ziua Europei, serbată de preşcolarii gălăţeni

Evenimentul a fost găzduit sâmbătă, 12 mai, de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă”, cu o amânare de câteva zile, survenită din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ziua în care ar fi trebuit să fie sărbătorită Ziua Europei (9 mai). Circa 400 de preşcolari, însoţiţi de educatoarele din 25 de grădiniţe şi părinţii lor, alături de peste 130 de voluntari proveniţi din patru licee (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Liceul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Naţional „Costache Negri” şi Colegiul Tehnic „Dumitru Moţoc”) au organizat o paradă de costume reprezentând statele membre UE, precum şi standuri constituite într-un târg al statelor membre. Camelia Epure, coordonatoarea Centrului Europe Direct din cadrul Consiliul Judeţului, ne-a împărtăşit din bucuria şi emoţiile pregătirii evenimentului organizat de preşcolari, ajutaţi cu recuzita de către direcţia pe care o conduce, care are ca scop circulaţia informaţiilor legate de UE, precum şi evenimentele de interes ale întregii comunităţi europene, ce se produc în diferite localităţi din ţările membre.
Ca în fiecare an, şi la evenimentul de sâmbătă a participat preşedintele CJ, Eugen Chebac, care i-a felicitat pe copii şi voluntari deopotrivă.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...