„Asiguraţi-vă că ştie cineva încotro plecaţi”
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă informează populaţia asupra măsurilor pe care trebuie să le ia pentru vremea rea. „Pregătiţi mijloace de iluminat independente de reţeaua electrică. Păstraţi la îndemână uneltele pentru degajarea zăpezii. Evitaţi absolut orice fel de călătorie dacă nu este absolut necesar; dacă totuşi este necesar să plecaţi, luaţi-vă îmbrăcăminte groasă, căciulă, manuşi şi călătoriţi numai ziua şi folosind şoselele principale. Nu ezitaţi să cereţi ajutorul. Dacă plecaţi cu maşina, asiguraţi-o cu lanţuri pentru zăpadă, lopată, răzuitoare, cablu de remorcare, benzină de rezervă şi asiguraţi-vă că ştie cineva încotro plecaţi. Dacă mijlocul de transport se strică, nu intraţi în panică şi păstraţi-vă calmul, daţi semnale de alarmă, aprindeţi luminile, ridicaţi capota maşinii şi aşteptati ajutorul, apelaţi numărul unic de urgenţă 112. În niciun caz nu părăsiţi mijlocul de transport pentru a cere ajutor, deoarece vă puteţi rătăci. Înainte de a pleca la drum, curăţaţi de zăpadă şi/sau gheaţă parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale maşinii. Curăţaţi şi zăpada de pe capotă, altfel va fi împrăştiată pe parbriz în timpul mersului. Folosiţi luminile de poziţie atunci când conduceţi în condiţii de ninsoare, ceaţă. Se recomandă folosirea luminilor de semnalizare a poziţiei pe toata perioada de iarnă, datorită luminozităţii naturale scăzute. Verificaţi periodic ca farurile şi luminile de poziţie să fie curate”, vă sfătuieşte cpt. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.




