Prima premieră din acest an la TDG, o piesa SF marca Victor Cilincă

Monitorul de GalatiEveniment10 years ago1 Views

Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galaţi lansează la sfârşitul acestei săptămâni cea de-a doua premieră a actualei stagiuni), în două reprezentaţii succesive, sâmbată şi duminică, începând cu ora 19.00. Este vorba de “Viaţă de schimb” (cu titlul original : “Off sau Regele schimbărilor”) de Victor Cilincă, un spectacol considerat eveniment, textul piesei nefiind vreodată montat pe vreo scenă. Prima apariţie publică a textulului tipărit a fost în volumul „Teatru”, sub egida Editurii Axis libri din Galaţi, în 2011. Mai trebuie subliniat că, această piesă a fost înscrisă la Concursul Naţional de Dramaturgie – Comedie, organizat în cadrul Festivalului Naţional de Comedie Galaţi, ediţia 2011, unde a obţinut Premiul al II-lea. Cu această ocazie, autorul, Victor Cilincă, a ţinut să puncteze: “Referitor la piesă, se dedică, atât cât se poate, lui Dürrenmatt… azi nu mai există nici vinovaţi, nici oameni care să poarte răspunderea a ceva, iar comedia este unica formă dramatică ce mai poate exprima azi tragicul – Friedrich Dürrenmatt”.
Din distribuţia “bogată” a piesei fac parte: Ciprian Braşoveanu, Oana Preda Gheorghe, Aureliu Bâtcă, Ionuţ Moldoveanu (debut), Gabriel Constantinescu, Flavia Călin(debut), Petrică Păpuşă, Dan Căpăţână, Vlad Ajder, Florin Toma, Mihaela Lecca-Gorea, Virgil Tăbuş, Ştefan Forir, Răzvan Clopoţel, Bogdan Culeaşă şi copilul David Alexandru Gheorghe. Regia artistică -i Cristian Gheorghe, scenografia – Lăcrămioara Dumitraşcu, coregrafia – Victoria Bucun.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...