Prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, la biserica din Micro 21

M.A.S.Eveniment11 years ago3 Views

Ieri, când Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ioan Botezătorul, parohia gălăţeană din cartierul Micro 21, care-l are ca ocrotitor, şi-a sărbătorit hramul. Programul slujbelor dedicate hramului bisericii au debutat încă din ajun, prin oficierea slujbei Vecernie cu Litie, precum şi a Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica  a fost arhiplină de credincioşi, care, într-o deosebită atmosferă de evlavie, au venit cu credinţă să-l cinstească pe Sfântul Ioan Botezătorul. La final, Înaltpreasfinţia Sa a binecuvântat şi stropit cu Agheasmă Mare pe toţi credincioşii. În paraclisul ”Sfântul Ierarh Nectarie şi Sfântul Ierarh Dosoftei“ de la demisolul noii biserici, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit o slujbă de mulţumire, precum şi parastasul pentru ctitorii trecuţi la Domnul.

În parohia „Sf. Ioan Botezătorul“, începând cu anul 1990, se construişte noua biserică, în prezent lucrările fiind ajunse la acoperiş. La demisol este finalizat deja paraclisul  care-I are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nectarie şi Sfântul Ierarh Dosoftei unde se poate sluji Sfânta Liturghie.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...