A doua zi de grevă generală la Prefectura Galaţi

Angajaţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Galaţi sunt pentru a doua zi consecutiv în grevă generală. Reamintim că funcţionarii publici şi personalul contractual din Instituţia Prefectului – Judeţul Galaţi, 36 la număr, au intrat, luni, în grevă generală. La nivel naţional, la această acţiune participă aproximativ 1.800 de salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul Instituţiilor Prefectului din fiecare judeţ. Având în vedere că Instituţia Prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate, salariaţii solicită trecerea din categoria funcţiilor teritoriale, în cea a funcţiilor de stat. În acest sens, se aşteaptă adoptarea de urgenţă de către Camera Deputaţilor a proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice adoptat deja de Senat. «200 de lei înseamnă foate mult pentru noi!», spun cu amărăciune angajaţii Prefecturii Galaţi. Detalii AICI!

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...