GAL „Lunca Joasă a Siretului”, bilanţ cu 32 de proiecte finanţate

Mirella AUREconomie10 years ago4 Views

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc o întâlnire de informare cu privire la stadiul de implementare a Strategiei de Dezvoltare Locală a Asociaţiei Grup de Acţiune Locală „Lunca Joasă a Siretului”. Trebuie spus că GAL „Lunca Joasă a Siretului” este compusă din nouă localităţi, dintre care opt din judeţul Galaţi (Braniştea, Fundeni, Lieşti, Tudor Vladimirescu, Şendreni, Schela, Slobozia Conachi şi Smârdan) şi o localitate din judeţul Brăila (Siliştea) iar membri fondari au fost şapte comune, trei ONG-uri şi 15 entităţi private, adică PFA-uri şi societăţi comerciale. 

Trebuie spus că, imediat după ce a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de finanţare, Asociaţiei Grup de Acţiune Locală „Lunca Joasă a Siretului” a luat startul în activitatea de implementare a proiectului finanţat prin Axa 4 Leader – PNDR. La GAL au fost lansate patru sesiuni de depunere a proiectelor în anul 2013 şi trei sesiuni anul acesta, sesiuni în cadrul cărora s-au depus 43 de proiecte, din care 32 au semnat contracte de finanţare cu AFIR Constanţa. Preşedintele GAL „Lunca Joasă a Siretului”, Dorin Butunoiu, a declarat că se lucrează deja la alte proiecte, pentru a se accesa fondurile pentru perioada 2014- 2020. 

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...