20.000 de ilegalităţi la nivel naţional
Misiunile de audit şi acţiunile de control efectuate de Curtea de Conturi în anul 2011 au identificat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, constatându-se abateri şi nereguli care au condus la neurmărirea şi neîncasarea unor venituri bugetare sau la producerea unor prejudicii, abatari care s-au ridicat la 752 de milioane de euro. Cele mai multe abateri au fost din punct de vedere financiar-contabile, pagube care se ridică la peste 9 miliarde de euro. Dintre abaterile cu caracter financiar-contabil, cele care deţin ponderea cea mai mare ca număr de cazuri sunt cele care se referă la legalitatea şi exactitatea evidenţelor contabile şi a bilanţurilor contabile, secondate de cele privind încălcarea prevederilor legale referitoare la administrarea patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. Ca urmare a verificărilor efectuate la cele 2.751 entităţi, Curtea de Conturi a descoperit 19.632 cazuri de nerespectare a legalităţii şi regularităţii operaţiunilor care au afectat corectitudinea constituirii, administrării şi utilizării resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Cele mai frecvente abateri constatate au fost cele referitoare la nerespectarea reglementărilor legale în efectuarea cheltuielilor, respectiv 4.838 cazuri (25%), urmate de 3.641 cazuri de nestabilire, neevidenţiere şi neîncasare în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege a unor venituri bugetare (19%) şi 2.939 cazuri de abateri privind legalitatea, realitatea şi exactitatea evidenţelor contabile şi a bilanţurilor contabile, respectiv 15%.
500.000 de lei pierderi la CNAPDM Galaţi
După cum am mai scris, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” SA Galaţi nu s-a lăsăt mai prejos la capitolul pierderi, acestea având nereguli în valoare de jumătate de milion de lei. Principala concluzie a Curţii de Conturi a fost că ”Entitatea nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară”, conform raportului prezentat. APDM a primit două recomandări: să îşi stabilească întinderea prejudiciului rezultat din efectuarea unor plăţi nelegale reprezentând indemnizaţiile lunare ale membrilor, dar şi să extindă verificarea veniturilor nestabilite, nefacturate, neînregistrate şi neîncasate din penalităţi pentru nerespectarea termenelor de plată a prestaţiilor efectuate potrivit clauzelor contractuale, precum şi recuperarea acestora.
Recomandări clare pentru ”surzi”
Curtea de Conturi îşi încheie raportul de control cu recomandări clare către Guvern şi Parlament pentru a preveni risipa financiară din sistemul public. Cere să se revizuiască actele normative care nu sunt clare şi sunt interpretabile, să monitorizeze strict acele cheltuieli pentru care cu ocazia auditului s-a identificat un nivel ridicat de eroare dar şi îmbunătăţirea sistemelor de control intern. Printre recomandările făcute de Curtea de Conturi se numără întărirea responsabilităţii la nivelul conducerilor executive pentru un management financiar-contabil corespunzător şi care să fie îndreptat către identificarea acelor soluţii menite să prevină fenomenul risipei. O altă recomandare se referă la implicarea mai susţinută a Autorităţii Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice în activitatea de achiziţii publice, pentru a preveni nerespectarea reglementărilor legale în domeniu şi de a sancţiona în timp util abaterile de la aceste reglementări. Totodată, este necesară o colaborare mai strânsă a acestei instituţii cu Curtea de Conturi.




