Nimeni nu e atât de bogat să nu aibă nevoie de un zâmbet, dar nici atât de sărac încât să nu-l poată oferi

M.A.S.Comunitate25 noiembrie 2010

Asociaţia „Zâmbet de copil” Galaţi şi-a propus realizarea unui proiect care are drept scop promovarea egalităţii de şanse pentru accesul copiilor la educaţie şi cultură, prevenirea absenteismului şi a abandonului şcolar, prin sprijinirea a cel puţin 150 de copii care provin în special din familii numeroase, defavorizate şi monoparentale cu dificultăţi materiale mari. Acest proiect se numeşte generic „Oferă un zambet” şi cuprinde mai multe acţiuni, cum ar fi de exemplu „Zâmbete şi veselie de Sf. Andrei” sau „Moş Nicolae oferă un zâmbet”. Prima acţiune constă în organizarea unei petreceri aniversare pentru copiii din familii defavorizate care nu ştiu măcar ce e aceea o zi onomastică şi care nu şi-au sărbătorit măcar o dată ziua de naştere, petrecere care se va desfăşura prin bunăvoinţa celor de la sala de joacă „Paul şi Andra”. Sunt asigurate o parte din fondurile necesare, dar… ca peste tot, mai e nevoie de câte ceva (transport, meniu, tort, şampanie pentru copii, personal supraveghetor…). Pentru ziua de Moş Nicolae este programată vizitarea câtorva copii care, la fel, nu ştiu ce înseamnă să treacă moşul pe la ei. Pentru aceasta se va organiza o acţiune de strângere de fonduri pe Faleza Inferioară în zilele de „Sărbătorile Galaţiului”, urmând ca apoi, în funcţie de fondurile colectate, să fie vizitaţi din partea moşului câţiva copii. Şi aici vor fi necesare fonduri, de aceea se face apel la înţelegerea şi sprijinul celor cu o inimă mare şi un suflet cald, dornici să dăruiască din ele şi celor câtorva copii pe care asociaţia şi-a propus să-i facă să zâmbească.
Asociaţia pentru dezvoltare socială, educativă şi culturală „Zâmbet de copil” Galaţi are sediul pe str. Regiment 11 Siret, bl E3, ap 30;  telefoane: 0756351062, 0727886645, 0763688280; e-mail: zambetdecopil_galati@yahoo.com; cont: BRD, lei: RO17BRDE180SV59266731800.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...