Jumătate din Galaţi, fără apă rece

Magda CONDOSComunitate15 years ago4 Views

Apă Canal va întrerupe furnizarea apei potabile către consumatorii alimentaţi din staţia de pompare Fileşti, începând cu data de 17 septembrie, ora 8.00, până pe data de 18 septembrie, ora 4.00, în vederea filnalizării lucrării de investiţii „Modernizare strada Drumul Viilor”, precum şi a altor lucrări aferente programului de reabilitare a reţelelor de distribuţie şi canalizare din cadrul măsurii ISPA. Astfel, vor fi afectaţi consumatorii din cartierele  Micro 13B, Micro 14, Micro 38, Micro 39A, Micro 39B, Micro 39C, Micro 40, A.Vlaicu, I.C.Frimu, Reforma Agrară, Siderurgiştilor Vest, cei de pe străzile Milcov, A.Vlaicu, Năruja, Coteşti, Odobeşti, Focşani, Vizantea, G.Coşbuc (tronson Basarabiei – Ştefan cel Mare), Bucovinei, Unirii, Traian (tronson Rizer-Metro), Cezar, Transilvaniei, Dochiei, Războieni (tronson Bucovinei – Zefirului), Radu Negru, Zefirului, Lozoveni, Prundului, Elena Doamna, Dragoş Vodă, Grădina Veche (tronson V.Alecsandri – Cezar), Ştiinţei (tronson V.Alecsandri – Prundului), Domnească (tronson V.Alecsandri – Prundului), T.Vladimirescu, Aleea CFR 1,2,3, Aleea Ceferiştilor 1,2,3, Afinului, Şarpelui, Gerului, Luceafărului, Picturii, Victor Babeş, Lacului, Rozelor, Someşului, Brateş, Malul Brateş, Bourului, Dobrogei, Soarelui, Tunelului, Lăcrămioarei, Cerului, Răşinari, Tazlău, Aprodu Purice, Arcaşilor, Borzeşti, Ştefan cel Mare, Vânători, Dumbrava Roşie, Aleea Meteo, Aleea Zimbrului, Cetăţeanu Ion, Zimbrului, Sulfinei, Privighetorii, Pescăruşului, Graurului, Libelulei, Dropiei, Răchitei, Zambilelor, Bravilor, Aleea Bravilor, Teodor Neculuţă, Călăraşi, Sat Fileşti, 9 Mai, Crinului, 24 Ianuarie, 8 Martie, Tecuci (tronson N.Mantu – Basarabiei), Drumul Viilor, Tineretului 1,2,3, Feroviarilor, Pictor Isser, Octav Bancilă, N.Mantu, Ion Ionescu de la Brad, C. Nottara, Energiei, Dr. Răutu, 13 Decembrie, E. Racoviţă, Căprioarei, Graurului, Libelulei, Pescăruşului, Tufănelelor. De asemenea, vor fi afectaţi o serie de agenţi economici şi instituţii.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...