Amenzi de peste 15.000 lei aplicate de jandarmi la meciul Oţelul – Dinamo

Maria ROMANIŢĂComunitate2 years ago3 Views

Jandarmeria Galaţi a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15.300 lei, cu ocazia desfăşurării partidei de fotbal dintre Oţelul Galaţi şi Dinamo Bucureşti, ce a avut loc joi seară, 11 mai, pe Stadionul Oţelul din Galaţi.
În jurul orei 20:30, înaintea începerii partidei de fotbal, un grup de 26 suporteri ai echipelor Dinamo Bucureşti şi Petrolul Ploieşti care au efectuat deplasarea la Galaţi, neorganizat, cu autoturisme personale, s-au provocat reciproc în zona arenei sportive, fapt ce a impus luarea măsurii conducerii acestora la Secţia 2 Poliţie, în vederea identificării.
19 dintre suporteri au fost sancţionaţi pentru provocarea şi participarea la scandal, în locuri publice, cât şi pentru săvârşirea în public de fapte sau gesturi obscene, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 15.300 lei.
De asemenea, pentru 15 suporteri a fost aplicată şi sancţiunea complementară de interzicere a accesului la competiţii sportive de tipul meciurilor de fotbal pentru o perioadă de 1 an.

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...