Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi informează că astăzi, 26 noiembrie 2021, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, situaţia epidemiologică privind COVID-19 în judeţul Galaţi se prezintă astfel: cazuri nou confirmate – 45; persoane vindecate – 78; teste efectuate – 722; persoane decedate – 4. “La nivelul judeţului Galaţi au fost raportate 4 decese. Este vorba despre 4 pacienţi – doi bărbaţi de 61 şi 66 de ani şi de două femei de 55 şi 58 de ani – confirmaţi cu SARS-CoV-2. 3 dintre pacienţi nu erau vaccinaţi împotriva COVID-19, iar un pacient – bărbat de 66 de ani – era vaccinat doar cu o doză Pfizer (14.10.2021)”, precizează Prefectura Galaţi.




