Imagini uimitoare cu cea mai înaltă clădire din lume, Kingdom Tower, care va fi construit în oraşul Jeddah din Arabia Saudită, au fost date publicităţii. Turnul în valoare de 1,2
Imagini uimitoare cu cea mai înaltă clădire din lume, Kingdom Tower, care va fi construit în oraşul Jeddah din Arabia Saudită, au fost date publicităţii. Turnul în valoare de 1,2
Oamenii din Epoca de Piatră au realizat o reţea de tuneluri subterane care traversa întreaga Europă, din Scoţia până în Turcia, potrivit arheologului german dr. Heinrich Kusch. Acesta susţine într-o
Pe Pământ există numeroase fenomene naturale ciudate şi unice. Dintre aceste minunăţii împrăştiate pe tot globul, enumerăm Miracolul lui Moise din Coreea de Sud, fenomenul Sun Dogs sau cristalele uriaşe,
La prima vedere, ai spune că peştera de sub oraşul mexican Naica, din statul Chihuahua, este un loc din lumea de gheaţă în care s-a născut Superman, planeta Krypton. Peştera
În Italia deja s-au epuizat mărfurile bune Italia este un rai al cumpărăturilor la preţuri mici dacă ajungeţi în perioada în care magazinele pot aplica reduceri pentru a scăpa de
Până la 70% dintre elveţieni şi jumătate dintre toţi bărbaţii din Europa Occidentală au o legătură de rudenie cu faraonul egiptean Tutankhamon, pretind geneticieni elveţieni, potrivit The Times. Această constatare
Cercetătorii au recreat ceea ce s-a întâmplat la câteva microsecunde după Big Bang, reacţie care a produs imagini spectaculoase ale particulelor de plumb care s-au ciocnit la o viteză apropiată
Se numeşte “Tropical Island Paradise” (Paradisul insulei tropicale) şi urmează să fie lansat la apă în curând. Proiectul aparţine constructorului britanic Yacht Island Design. Extraordinara ambarcaţiune are 90 de metri
Cea mai mare peşteră din lume face parte dintr-o reţea de 150 de peşteri, iar speologii încă încearcă să îi găsească capătul. Peştera Hang Son Doong, descoperită în 2009, se
Staţia Spaţială Internaţională (ISS) va fi ghidată pentru a coborî spre Terra şi se va prăbuşi în ocean, la sfârşitul ciclului ei de viaţă, după anul 2020, a anunţat miercuri




