Plantele şi animalele migrează spre regiunile circumpolare arctice şi antarctice cu o rată de deplasare de trei ori mai mare decât cea estimată anterior de specialişti. În cel mai mare
Plantele şi animalele migrează spre regiunile circumpolare arctice şi antarctice cu o rată de deplasare de trei ori mai mare decât cea estimată anterior de specialişti. În cel mai mare
O drojdie din Patagonia, adusă din întâmplare în Europa în secolul al XV-lea, a dat naştere berii blonde – lager -, obţinută prin fermentare la rece, atât de apreciată în
În 83 de ţări din lume, menţinerea ratei nete a reproducerii din prezent va duce, matematic vorbind, la dispariţia populaţiilor care locuiesc în zonele respective, conform datelor ONU. Astfel, în
Abilitatea de găti hrana i-a ajutat pe oameni să se diferenţieze radical de alte primate, asigurându-le energia necesară pentru activităţi complexe, arată un nou studiu realizat la Harvard. Prepararea mâncării
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea salva rasa umană de la un atac al extratereştrilor, sunt de părere oamenii de ştiinţă ai NASA, citaţi de The
Chiar dacă îl considerăm adesea drept o înşiruire aleatoare de numere şi îi minimalizăm importanţa, numărul de telefon personal are o vibraţie unică specifică, care ne poate influenţa într-un mod
Agenţia Spaţială Europeană (ESA) doreşte să lanseze o misiune, în anul 2015, al cărei obiectiv seamănă foarte mult cu intriga din filmul “Armageddon – Sfârşitul lumii?”, în care Bruce Willis
Compania Orbital Technologies a dezvăluit săptămâna aceasta planurile pentru hotelul dintre stele. Preţurile sunt astronomice: cinci zile de cazare în spaţiu vor costa circa 100.000 de lire sterline, iar drumul
Astronomii au descoperit cea mai întunecată exoplanetă cunoscută până acum, o gigantică gazoasă de mărimea lui Jupiter, numită TrES-2b. Măsurătorile au arătat că planeta reflectă mai puţin de un procent
O centură fină de particule de antimaterie, denumite antiprotoni, a fost descoperită în jurul Pământului de satelitul Pamela (Payload for Antimatter Matter Exploration and Light-nuclei Astrophysics). Descoperirea, descrisă pe larg




