Producţia Gazprom ar putea reveni până la sfârşitul anului la nivelul de 549,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale înregistrat înainte de criză, dacă redresarea economiei Rusiei va continua,
Producţia Gazprom ar putea reveni până la sfârşitul anului la nivelul de 549,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale înregistrat înainte de criză, dacă redresarea economiei Rusiei va continua,
UNICEF arată în raportul “Copiii din Haiti: după un an – calea lungă de la ajutorare la redresare” că, deşi eforturile de ajutorare şi de redresare ale haitienilor şi ale
Mai multe siteuri bulgăreşti oferă dispozitive pentru interceptarea convorbirilor telefonice, iar unul dintre acestea a anunţat o reducere de aproape 50 la sută, scrie ziarul. În acest fel, în schimbul
Creşterea preţurilor, cea mai mare înregistrată în zona euro de la sfârşitul lui 2008, nu ar trebui totuşi să ducă la modificarea politicii monetare a BCE. Analiştii susţin că nivelul
Phenianul a coborât, recent, nivelul special de alertă pe care l-a emis, la 21 noiembrie, către forţele sale armate staţionate în zona de coastă, în apropierea frontierei maritime cu Sudul,
Mareea neagră din Golful Mexic a fost cauzată de erori de administrare „sistemice” şi este posibil ca un astfel de accident să se repete dacă nu se adoptă o serie
Criza economică, căreia Polonia a reuşit să-i facă până acum faţă mult mai bine decât majoritatea ţărilor europene, îşi va spune cuvântul şi în 2011, a apreciat, într-un interviu apărut
Medicina şi-a continuat şi în acest an expansiunea. Un laborator american a creat, în premieră mondială, în organismul unor şoareci, perechi de plămâni.”Codul lui Da Vinci” este adevărat: s-au descoperit
O licărire de farmec ar urma să lumineze austeritatea anunţată pentru 2011 în Europa, prin căsătoria în Anglia, la 29 aprilie, a prinţului William cu Catherine Middleton, urmată de nunta
La 20 octombrie a.c., Moscova a transmis Varşoviei un proiect al raportului privind rezultatele anchetei efectuate de comisia tehnică a MAK cu privire la accidentul aerian de lângă Smolensk, soldat




