“Americanii au decis că responsabilitatea de a guverna trebuie împărţită între partide”, a spus Barack Obama. “În acest scop, noile legi nu vor fi adoptate decât cu sprijinul democraţilor şi
“Americanii au decis că responsabilitatea de a guverna trebuie împărţită între partide”, a spus Barack Obama. “În acest scop, noile legi nu vor fi adoptate decât cu sprijinul democraţilor şi
Barack Obama va răspunde în direct pe platforma de postare de înregistrări video joi, la ora 19.30 GMT, la două zile după discursul anual din faţa Congresului privind starea naţiunii,
Reprezentantele celei mai vechi profesii din lume sunt pe cale de a primi o lecţie în realitatea dură a noii epoci a austerităţii în Europa. Guvernul olandez le-a atenţionat pe
Prezentate în mod senzaţional, aceste documente constituie, potrivit Al-Jazeera, “cea mai importantă scurgere de date din istoria conflictului israeliano-palestinian”. Negociatorul-şef palestinian Saeb Erakat, contactat de televiziune, a declarat că liderii
„Unirea României cu Moldova este posibilă doar în rezultatul unui război civil”, a declarat Klimenko agenţiei de ştiri Omega, specificând că în cazul realizării ideilor unioniste, în Moldova va apărea
Miniştrii tunisieni membri ai partidului fostului preşedinte înlăturat Zine El Abidine Ben Ali, bănuiţi de “crime împotriva Tunisiei”, au demisionat din partid. Agenţia de presă tunisiană TAP indicase că miniştrii
Pedeapsa cu închisoarea pentru un agent dublu al CIA, închis din 1997 pentru spionaj în favoarea Rusiei, a fost suplimentată marţi cu opt ani, fostul spion continuând să furnizeze secrete
Aproape 100 de bănci americane care au primit ajutoare guvernamentale de urgenţă nu au reuşit să se salveze şi sunt acum în pragul colapsului. Şapte dintre băncile care au primit
Comisia Europeană doreşte ca documentele oficiale ale cetăţenilor europeni care aleg să se mute din ţara natală într-o alta să fie recunoscute mai uşor în străinătate. Europenii aflaţi în această
Presa de stat a anunţat săptămâna trecută că Beijing şi Shanghai vor fi printre primele oraşe care vor oferi acces online la bazele de date privind căsătoriile în acest an.




