Potrivit datelor înregistrate de Bursa Română de Mărfuri, preţul gazelor pentru această iarnă, adică pentru livrările din lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, au înregistrat depăşiri importante peste nivelul de 300
Potrivit datelor înregistrate de Bursa Română de Mărfuri, preţul gazelor pentru această iarnă, adică pentru livrările din lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, au înregistrat depăşiri importante peste nivelul de 300
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că a fost postat în dezbatere publică pe site-ul propriu proiectul de HG privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al
Numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 922.626 persoane în luna august, din care 792.571 erau pensionari din sistemul public, iar 130.055 erau pensionari proveniţi din
Sosit vineri, 10 septembrie, la Galaţi, pentru a prezenta liberalilor gălăţeni moţiunea prin care vrea să îi convingă să îl aleagă ca preşedinte al PNL, premierul Florin Cîţu a explicat
Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE) a publicat pe pagina proprie de internet, în vederea consultării publice, două proiecte de ordin referitoare la standardele de performanță ce trebuie îndeplinite de către
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, anunță că a stabilit marți cu partenerii sociali, în cadrul Consiliului Național Tripartit, ca la finele lunii octombrie să poată fi avansată o
Electrica Furnizare a demarat o verificare suplimentară a facturilor emise cu valori atipice în raport cu istoricul de facturare și comportamentul de consum în cazul unora dintre clienții casnici din
Un număr de 12 contracte, în valoare de 32,27 milioane de lei, din cadrul Programul Operațional Capital Uman “Viitor pentru tinerii NEETs” au fost semnate miercuri cu beneficiarii, a anunțat
Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că preţurile la energie nu vor fi plafonate şi a subliniat că România are nevoie de independenţă energetică. “Există o îngrijorare în spaţiul public
Dacia va lansa cel de-al zecelea model din istoria companiei în cadrul Salonului Auto IAA, de la Munchen, începând cu 6 septembrie.Este vorba despre un crossover care se adresează nevoilor




