Trei sferturi dintre consumatorii români afirmă că preferinţa pentru achiziţii online a crescut odată cu pandemia, iar acest trend se va menţine şi în perioada următoare, după ce nouă din
Trei sferturi dintre consumatorii români afirmă că preferinţa pentru achiziţii online a crescut odată cu pandemia, iar acest trend se va menţine şi în perioada următoare, după ce nouă din
Consumul naţional de energie electrică al ţării a fost mai mare cu 5,6% în primele nouă luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 41,4 TWh,
Locul facturii pe hârtie rămâne doar în arhive. Ministerul Finanţelor pune la dispoziţie sistemul de facturare electronică ce permite încărcarea, stocarea şi descărcarea facturilor. Un pas important pentru transformarea digitală
Consiliul Concurenţei a anunţa supunerea în dezbatere publică a propunerilor de angajamente formulate de Glovoappro S.R.L. („Glovo”) în vederea înlăturării îngrijorărilor concurenţiale identificate în contextul preluării Foodpanda Ro S.R.L. („Foodpanda”)
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) lansează apelul de finanţare destinat sprijinirii doctoranzilor şi cercetătorilor post-doctorat prin burse de studiu, precum şi consolidării colaborărilor între universităţi, institute de cercetare şi
Institutul Naţional de Statistică anunţă că rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este în octombrie 7,4%, iar comparativ cu luna octombrie 2020 indicatorul este
Sodexo România a încheiat un parteneriat cu Cinema City pentru a permite clienţilor săi să folosească cardurile Gusto Pass, Cadou Pass şi Cultura Pass în toate locaţiile Cinema City din
În curând va începe ediţia Black Friday 2021, moment aşteptat de foarte multe persoane pentru a-şi achiziţiona diferite produse. Însă, ca în fiecare an, există situaţii în care oamenii pot
Casa de licitaţii Phillips a organizat o vânzare de ceasuri de lux, la Geneva, unde cele 248 de loturi propuse spre achiziţionare au fost adjudecate cu o sumă record de
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat joi, 04 noiembrie 2021, că în luna decembrie din acest an va fi lansat un program de finanţare pentru administraţiile locale (UAT-uri) pentru crearea




