Fetele de la CSU Danubius, examen greu acasă cu Măgura, băieţii joacă cu satelitul de la Dobrogea Sud

Catalin RĂDULESCUSport8 years ago5 Views

După o întrerupere de trei săptămâni cauzată de cele două meciuri ale Naţionalei României câştigate cu Austria şi Portugalia în preliminariile Campionatului European 2018, Liga Florilor programează în weekend cea de-a patra etapă. CSU Danubius va evolua sâmbătă 7 octombrie în sala Polivalentă Dunărea, de la ora 16.00 cu Măgura Cisnădie. „O să avem un meci foarte greu în compania unei echipe care s-a întărit serios în această vară. Noi o să abordăm meciul foarte serios şi să încercăm să facem un joc foarte bun de care să fim mulţumiţi atât noi cât şi suporterii. Ca de fiecare dată, o să încercăm să dăm ce avem mai bun şi sperăm să fie un spectacol frumos pentru toată lumea. Aşteptăm cât mai mulţi suporteri pentru a ne fi alături la un meci atât de dificil şi să ne susţină, atât la bine, dar mai ales la greu”, ne-a declarat jucătoarea de la CSU Danubius, Daciana Balaban. Celelalte meciuri ale rundei sunt: HC Zalău – ASC Corona 2010 Braşov, CSM Slatina – CSM Bistriţa, AHCM Slobozia – CSM Roman, U Cluj – SCM Craiova, HC Dunărea Brăila – HCM Rm. Vâlcea. Partida CSM Bucureşti – Rapid, scor 31-19, s-a disputat în devans. După trei etape, echipa antrenată de Valeriu Costea se poziţionează pe locul X cu trei puncte.
Duminică va avea loc cea de-a treia etapă a Diviziei A. Băieţii de la CSU Danubius se vor duela la sala Dunărea, de la ora 11.30, cu AHC Dobrogea Sud 2 Constanţa. După două etape, trupa condusă de Florin Andronic ocupă locul V cu trei puncte.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...