Atelierele marca „Proiectul CRED” revin în județul GALAȚI, fiind, de data aceasta, dedicate Resurselor Educaționale Deschise realizate în cadrul proiectului și adresate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar românesc. Astfel, vineri,