United a trimis şapte „tigri” la Naţionalele României şi Moldovei

Catalin RĂDULESCUSport6 years ago3 Views

Sezonul 2019-2020 al Ligii 1 de futsal, una foarte săracă cu doar şapte echipe la start, este întrerupt de calendarul primelor reprezentative de pe continent, şapte jucători ai vicecampioanei României din ultimele trei sezoane United Galaţi primind telegramă de convocare la loturile naţionale. Astfel, Dumitru Mimi Stoica, Andrei Crăciun şi Andrei Grigoraş au fost convocaţi la echipa naţională a României, iar Constantin Burdujel, Andrian Laşcu, Cristian Obadă şi Sergiu Tacot au plecat la reprezentativa Republicii Moldova. România va efectua un stagiu de pregătire centralizată care se va finaliza cu o dublă amicală cu Ucraina. În perioada 23-26 octombrie, sala Polivalentă din Piatra Neamţ va găzdui unul de turneele de calificare pentru Cupa Mondială, la start aflându-se formaţiile: România, Albania, Olanda şi Kazahtan, primele două clasate urmând să acceadă în Elite Round.
Ceilalţi şapte jucători ai CS United vor continua pregătirile la Galaţi sub comanda echipei tehnice formată din trioul: Florin Ignat, Viorel Cojoc şi Alexandru Tănăsilă. Partida din cea de-a doua etapă, United – Dunărea Călăraşi a fost amânată la o dată ce va stabilită ulterior. Următorul joc oficial va fi la Miercurea Ciuc, derbiul cu campioana en-titre, Imperial WET, pe 29 sau 30 septembrie.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...