Metalosport a câştigat clar, Avântul a ţinut în şah şi Miroslava

Catalin RĂDULESCUSport8 years ago3 Views

La finalul săptămânii trecute s-au desfăşurat jocurile celei de-a XXIV-a etape din Liga a III-a la fotbal. Sporting Lieşti a stat iar Metalosport şi Avântul Valea Mărului au evoluat pe teren propriu. Stadionul Dunărea – Nicolae Rainea a găzduit sâmbătă confruntarea dintre Metalosport Galaţi şi Atletico Vaslui. Băieţii pregătiţi de Mişu Ciobanu şi Dumitru Horovei au uitat parcă de problemele financiare, s-au mobilizat şi după o evoluţie bună au câştigat clar prin golurile reuşite de Ionuţ Constantinescu (2), Munchiu şi Maradona Chiriac. Rezultat final: Metalosport – Atletico 4-0 (1-0). Echipa gălăţeană a evoluat în următoarea alcătuire: Al. Constantinescu – Oprea, Gîţă, Apostol, Sevastian – I.Chiriac (Medinţă), Munchiu – Zaharia (I.Iancu), Milea (Istrate), M.Chiriac – I.Constantinescu. Metalosport se menţine pe locul XI cu 29 de puncte.
Revelaţia returului, Avântul Valea Mărului, a primit vizita celor de la Ştiinţa Miroslava, o altă pretendentă la promovarea în eşalonul doi, pe stadionul „Profesor Costică Popovici”. Partida a fost spectaculoasă, echilibrată, cu multe faze de poartă. Vălmărenii şi-au confirmat statutul de revelaţie a returului şi au reuşit să-şi menţină invincibilitatea de pe teren propriu. Avântul a deschis scorul în min.44 printr-un gol de generic marca Ionuţ Cristian, oaspeţii reuşind să restabilească egalitatea după o oră de la startul meciului. Rezultat final: Avântul Valea Mărului – Ştiinţa Miroslava 1-1 (1-0). Antrenorii Valentin Cramer şi Cătălin Curteanu au aliniat 11-le de start: Chiriţescu – Căldăraru, Popa, Sava , Vîrlan – Bogoş, Frunză, Dodan, Cristian – Anastasie, Petică. Au mai intrat : Gîrleanu, Roşu, Curteanu, Antofe. Vălmărenii se poziţionează pe locul VII cu 37 de puncte şi vor juca etapa viitoare în deplasare cu Atletico Vaslui.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...