Unul din trei germani doreşte ca Angela Merkel să demisioneze din cauza crizei refugiaţilor

M.A.S.Mapamond10 years ago2 Views

Unul din trei germani (33%) doreşte demisia cancelarului Angela Merkel din cauza politicii sale privind migraţia, potrivit unui sondaj publicat de Focus Online, relatează DPA.

Cu toate acestea, mai mult de jumătate (52%) dintre persoanele chestionate de institutul de sondare a opiniei publice Insa nu doresc ca Angela Merkel să demisioneze. 15% nu au dorit să-şi prezinte poziţia în legătură cu această chestiune.

Sondajul a fost realizat în rândul a 2.191 de persoane în perioada 9-12 octombrie.

Proporţia persoanelor în favoarea demisiei şefei guvernului german a fost deosebit de mare printre susţinătorii partidului eurosceptic de dreapta Alternativa pentru Germania (86%), formaţiunii liberale FDP (39%) şi celei de stânga Die Linke (38%).

Ideea a avut mai puţini susţinători în rândul alegătorilor partidelor la guvernare Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU) – 14%, ai partenerului de coaliţie Partidul Social Democrat – 30% şi ai Verzilor – 20%.

Circa 77% dintre susţinătorii CDU/CSU se opun ideii privind demisia cancelarului Angela Merkel.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...