Un şofer băut a provocat un accident cu trei răniţi după o neacordare de prioritate

Maria ROMANIŢĂEveniment6 years ago4 Views

Impact între trei autoturisme, azi, 20 august 2019, la intersecţia străzilor Crinului cu strada 9 Mai. Trei persoane, printre care şi un copil de şase ani, au fost rănite în urma coliziunii şi au suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. Copilul, care a suferit o fractură de claviculă, a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul de Copii. Unul dintre adulţii răniţi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă în timp ce alt rănit, mai uşor, care suferise un traumatism la gleznă, a refuzat însă transportul către spital. Poliţiştii de la Rutieră care au făcut cercetarea la faţa locului au stabilit că accidentul a fost provocat de un şofer care băuse. „În accidentul în care au fost implicate trei autoturisme din primele cercătari a reieşit că a fost cauzat de o neacoprdare de prioritate în intersecţie, provocată de un conducător auto care a fost testat cu aparatul Drager, rezultând o alcoolemie de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Facebook – GDSG

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...