Primăria Galaţi a coborât în bernă doar drapelul de la balcon, nu cele din piaţetă

Eliza DIMAEveniment9 years ago3 Views

Joi, 24 martie, a fost decretată zi de doliu naţional în semn de solidaritate cu victimele atentatelor din Buxelles. Din păcate, nu toate instituţiile din oraş s-au ocupat să pună drapelele în bernă, aşa cum era normal. De pildă, dacă la Prefectură şi la Universitatea Dunărea de Jos drapelele erau coborâte în bernă – la universitate, drapelul avea chiar şi o banderolă neagră –, vizavi de instituţia de învăţământ, în piaţeta Primăriei municipiului Galaţi, toate drapelele fluturau voios în vârful catargelor şi nu la jumătatea acestora, cum s-ar fi procedat în caz de doliu naţional. Să fi fost o “scăpare” a Primăriei? Sau pur şi simplu cel responsabil de coborârea drapelelor în bernă a ieşit doar pe balconul Primăriei (unde se afla, ce-i drept, un drapel în bernă) şi i-a fost prea lene să se ducă şi până în piaţeta de lângă instituţie? Răspunsul probabil nu îl vom afla, însă este întristătoare lipsa de atenţie la astfel de lucruri, cu atât mai mult cu cât printre cele şase drapele care nu erau coborâte în bernă, alături de cel national, era şi cel al Uniunii Europene.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...