Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat, vineri, că a virat partidelor, în această lună, subvenţii în valoare totală de 16.972.063,09 de lei. Potrivit unui comunicat al AEP transmis, vineri, Agerpres,
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat, vineri, că a virat partidelor, în această lună, subvenţii în valoare totală de 16.972.063,09 de lei. Potrivit unui comunicat al AEP transmis, vineri, Agerpres,
Petre Daea a depus vineri, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La ceremonia de la Palatul
Culturile agricole sunt pârjolite de secetă. Din ce în ce mai multe localităţi rurale primesc apă potabilă cu porţia pentru că ne seacă râurile. Inflaţia bagă firmele (în special cele
Prin intermediul unui comunicat de presă alarmist, preşedintele PNL Galaţi, deputatul George Stângă atrage atenţia că “Schimbările climatice reprezintă cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm!”. Codul Roşu de
Sediul PSD Galaţi a fost, miercuri, 29 iunie 2022, plin de membri noi veniţi cu arme şi bagaje din PNL. Un grup de aproape 30 de membri cu vechime din
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat miercuri că Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului. Potrivit acestuia, Alina Gorghiu va prelua interimar conducerea Camerei superioare a Parlamentului.
Deputatul AUR Galaţi, Lilian Scripnic, transmite prin intermediul unui comunicat de presă că “în această perioadă se manifestă cu intensitate consecinţele măsurilor aberante luate în cei doi ani de pandemie
Partidul Social Democrat are cinci-şase variante pentru o nouă nominalizare la Ministerul Agriculturii, iar Petre Daea se numără printre cei propuşi de către membrii PSD, a declarat luni preşedintele partidului,
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a numit-o, astăzi, 23 iunie 2022, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pe gălăţeanca Andreea Anamaria Naggar. Decizia a fost publicată în
„Până la urmă şi 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu îi dai”, a comentat preşedintele Klaus Iohannis, întrebat de ziarişti cum comentează decizia guvernului de a




