Deputatul gălăţean Bogdan Ciucă pledează pentru scoaterea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din subordinea Ministerului de Finanţe. În prezent sumele provenite din colectarea CASS-ului nu intră în gestionarea directă
Deputatul gălăţean Bogdan Ciucă pledează pentru scoaterea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din subordinea Ministerului de Finanţe. În prezent sumele provenite din colectarea CASS-ului nu intră în gestionarea directă
Pe parcursul întregului an anterior, liderul PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, a criticat lipsa implicării „portocalii” în aducerea de investiţii la Galaţi. Liderul „oranj” local, deputatul Mircea Nicu Toader,
Chiar dacă idila politică PNL – PC abia fost anunţată public, detaliile vor fi stabilite ulterior. Deocamdată au fost creionate chestiunile generale, în birourile permanente ale celor două partide, pentru
Unul dintre parlamentarii care s-au gândit să ofere ceva comunităţii pe care o reprezintă în Parlament este deputatul conservator Bogdan Ciucă. În ultimile două luni ale acestui an Ciucă a
Unul dintre criticii care au înfierat de la Galaţi proiectul bugetului de stat pe anul 2011 este purtătorul de cuvânt la nivel naţional al Partidului Conservator, deputatul Bogdan Ciucă. Conservatorul
Minusul la comunicare este o eroare pe care democrat liberalii şi-o recunosc la finele acestui an prin liderul de grup PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, care atribuie acest eşec
În ultima şedinţa a Consiliului Judeţului a fost aprobată rectificarea bugetară pentru finalul acestui an şi repartizarea cotei de 22% din impozitul pe venit, fonduri acordate pentru echilibrarea bugetelor locale.
După o dispută purtată la şedinţele publice de la judeţ timp de câteva luni, Chebac a reuşit să îl învingă pe Durbacă în chestiunea achiziţionării unei clădiri în care vor
După proiectul legislativ privind scoaterea în afara localităţilor a magazinelor de vise, şi cel prin care se urmăreşte inclusiv eradicarea magazinelor virtuale de etnobotanice, deputatul conservator Bogdan Ciucă mai lucrează
Sâmbătă, caricaturistul Viorel Baciu, în parteneriat cu Asociaţia Jurnaliştilor „Dunărea de Jos” filiala Galaţi, a reeditat „Vremea porcilor”. Cu această ocazie organizatorii au oferit circa 30 de diplome politicienilor locali




