Victor Paul Dobre a criticat ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, considerând că astfel se mizează pe bulversarea şi absenţa educaţiei civice şi politice a electoratului iar primarii vor
Victor Paul Dobre a criticat ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, considerând că astfel se mizează pe bulversarea şi absenţa educaţiei civice şi politice a electoratului iar primarii vor
Deputatul Victor Paul Dobre, liderul liberalilor locali, dezaprobă decizia tăierii subvenţiilor guvernului la energia termică. Dobre a declarat: ”Bogaţii domnului Lăzăroiu nu sunt bogaţii României, aceia nu sunt cuplaţi la
A început scandalul canibalizării PSD în văzul lumii! La şedinţa ordinară a CJ, Bacalbaşa, din poziţia de consilier judeţean PSD, a iniţiat un atac dur al colegului său de partid,
Liderul liberalilor gălăţeni, Victor Paul Dobre, şi-a pregătit agenda de lucru pentru prima săptămână a viitoarei sesiuni parlamentare. Din poziţia de preşedinte al Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, acesta
Dacă democrat-liberalul Doru Resmeriţă, care îi este simpatic liderului liberalilor gălăţeni Victor Paul Dobre (conform declaraţiilor lansate public), ar fi fost puţin mai inteligent, directorul general al Inspectortatului Judeţean Şcolar
Liderul deputaţilor PDL, gălăţeanul Mircea Nicu Toader, a declarat zilele trecute că o comisie a coaliţiei analizează modificarea legii electorale, votul uninominal într-un tur sau două şi a apreciat că
Teoretic, i-am trimis în Parlament pentru a ne dă legi bune şi a ne reprezenta interesele. Practic, legile suferă foarte mult la capitolul reprezentării intereselor electoratului. După cum se va
După ieşirea la rampă a senatorului Marius Necula, care a adus câteva critici dure la adresa modului în care municipalitatea îşi face treaba, a venit vineri şi rândul lui Doruleţ
După ce a ţinut să infirme zvonurile legate de o eventuală debarcare a sa de la şefia Inspectoratului Judeţean Şcolar Galaţi, afirmând că ar avea susţinerea atât a partidului cât
De la alegerile locale din vara lui 2008, consilierii municipali, aleşii tecucenilor, nu s-au întrecut nici în iniţiative şi nici măcar în intervenţii. Nu este vorba doar de reprezentanţii partidului




