Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu ocupă primele două poziţii pe lista candidaţilor UNPR pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, ei fiind urmaţi de vicepreşedintele formaţiunii Luminiţa Adam şi eurodeputatul
Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu ocupă primele două poziţii pe lista candidaţilor UNPR pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, ei fiind urmaţi de vicepreşedintele formaţiunii Luminiţa Adam şi eurodeputatul
Cabinetul senatorului PNL George Stângă, din apropierea Liceului Metalurgic, a fost ocupat abuziv, în această dimineaţă. Un Range Rover, tot penelist prin adopţie, şi-a băgat motorul în cabinetul lui Stângă.
“Locuitorii din Galaţi şi Brăila susţin ALDE, care va trimite cât mai mulţi oameni curaţi, integri şi bine pregătiţi în Parlamentul European”, a precizat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, într-o
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, dar şi al ALDE, a fost prezent, vineri, 15 martie 2019, la Galaţi, unde, alături de preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, a participat la inaugurarea
Lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare este deschisă de realizatorul tv Rareş Bogdan, această listă fiind votată de Biroul Executiv al PNL. S-au înregistrat 32 de voturi “pentru”, unul “împotrivă”,
Pesedistul Ilie Zanfir, consilier local din 2001, a anunţat la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Galaţi, din luna februarie, că va analiza serios posibilitatea retragerii sale din Consiliul Local
George Simion îşi lansează candidatura independentă la alegerile europarlamentare în judeţul Galaţi, joi, 14 martie 2019. La eveniment vor participa activişti civici, antreprenori, oameni de cultură, istorici, tineri basarabeni şi
Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD a luat, luni, în discuţie componenţa şi coordonarea departamentelor de specialitate din cadrul partidului. Senatorul gălăţean Daniel Butunoi a fost desemnat şeful Departamentului de
Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan a declarat luni, 11 martie 2019, că regiunea de Sud-Est îi susţine pe Dan Nica şi pe Andi Cristea pentru a figura pe lista candidaţilor social-democraţi
Biroul Electoral Central (BEC) a respins joi, 07 martie 2019, cererea de înscriere a Alianţei 2020 USR-PLUS pentru alegerile europarlamentare, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii conduse de





